Primul încărcător auto românesc (redresor cum se spunea în popor) cu un design modern, inspirat din aparatele franțuzesti similare din acea perioadă (anii `70-`80).

Acumulatorii auto de atunci nu rezistau mai mult de trei ani în exploatare, de regulă din cauza evaporării electrolitului (nu exista tehnologia Calciu care oprește secarea acumulatorului).

Așadar, se încerca prelungirea vieții prin încărcarea corectă. O soluție larg cunoscută presupune încărcarea acumulatorului până la tensiunea de 14,4 volți și apoi menținerea acesteia (float charge).

Tensinea nefiltrata (pulsatorie) distruge cristalele de sulf formate în acumulator (impulsurile le dislocă), iar acumulatorul își revine (se desulfatează într-o anumita măsură).

În forma de bază, REDAC avea un transformator subdimensionat, fără montaj electronic. Disjunctorul respectiv se uza și era scos din circuit. Astfel, încărcătorul distrugea bateria daca era uitat sau lăsat deliberat peste noapte („fierbere” = evaporarea electrolitului). Curios, astăzi majoritatea încărcătoarelor sunt așa, deși implementarea unei soluții de protecție este ieftină.

Într-o schema din Tehnium 1981(după „Le Haut Parleur”) este prezentat un montaj care permite mententanța corectă a unui acumulator auto. După 14,4v menține acel „float charge” (deci poate fi uitat în priză), iar ledul nu mai stă aprins continuu, ci clipește rar. 

Montajul funcționează perfect. Am modernizat mai multe astfel de redresoare, inclusiv pentru motocicletă. 

montajul inițial. cu săgeată disjunctorul

articolul din Tehnium

schema

schema implementată pe cablaj

cablajul cu trasee intărite pentru curent mare

montajul acomodat în cutie

alta varianta constructiva